Bunăstarea celor din jur a fost dintotdeauna una din preocupările noastre, tocmai din acest motiv am inițiat proiectul cu numele „Copii educați pentru o societate mai bună”, o acțiune menită să ofere șansa unui început de an școlar lipsit de griji unui număr de 280 de școlari din localitățile Săgeata, Dâmbroca si Găvănești, județul Buzău.
În România, tot mai mulţi copii trăiesc în sărăcie, care le afectează viaţa, în ansamblul ei, implicit posibilitatea de a se pregăti pentru şcoală exact aşa cum ar trebui să o facă un elev obişnuit. Un număr tot mai mare de copii din mediul rural duce lipsuri grave, de la rechizite, haine şi încălţăminte şi până la gaz, curent, apă şi mâncare.
Din păcate, sărăcia reprezintă realitatea de zi cu zi, căreia trebuie să-i facă faţă minori din diverse zone ale ţării, mulţi dintre ei fiind în postura de-ai ajuta pe fraţii lor mai mici, care nu se descurcă singuri. Criza financiar-economică ce a început în anul 2008 ne-a adus unde suntem astăzi: foarte mulţi adulţi au rămas fără locuri de muncă, drept urmare trăiesc din ajutor social, alocațiile copiilor sau din bănuţii câştigaţi de pe o zi pe alta, prin intermediul diverselor activităţi agricole.
Numărul copiilor expuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială a crescut considerabil între anii 2008-2012 (cu aproape 1 milion), fapt ce atestă situaţia grea cu care ne confruntăm, ca popor, dar pe care alegem să o ignorăm, întrucât propria persoană ne interesează mai mult decât greutăţile şi neajunsurile altora.
Mai mult, potrivit celui mai recent raport Eurostat, România este a treia ţară din Uniunea Europeană la capitolul abandonului şcolar, pe primele locuri situându-se Malta şi Spania. Iar principala cauză a înregistrării acestor scoruri este reprezentată de gradul sporit de sărăcie, resimţit cu precădere în mediul rural, în rândul persoanelor care nu au un loc de muncă şi se străduiesc să adune câţiva bănuţi, în măsura în care se poate.
Deși școala este în teorie gratuită, există un număr considerabil de părinți care nu își permit să-și pregătească copiii pentru școală şi să le ofere lucrurile şi condiţiile de care au nevoie, pentru ca cei mici să poată învăţa şi să ajungă acolo unde îşi doresc.
Încă de la înființare noastră ne-am propus să ne implicăm activ și să contribuim la creșterea și dezvoltarea comunităților locale în mijlocul cărora ne desfășurăm activitatea. Accesul la educaţie și sănătate pentru copiii care provin din zone defavorizate este esențial pentru creșterea calității vieții acestora. În aceste comunități, sunt multe familii pentru care achiziționarea unui ghiozdan și a rechizitelor necesare începutului de an școlar înseamnă un efort financiar adesea inaccesibil.
Tocmai de aceea, proiectul avut ca principal obiectiv oferirea şansei unui început de an școlar lipsit de griji pentru un număr de 280 de școlari din localitățile Săgeata, Dâmbroca si Găvănești, județul Buzău.
Pe data de 8 septembrie, de Sfânta Maria, am oferit ghiozdane echipate cu toate rechizitele școlare necesare unui an şcolar productiv copiilor de la clasa pregătitoare până la clasa a opta, din aceste localități. Acțiunea a beneficiat de sprijinul preotului Adăscăliței de la biserica din Săgeata, un om cu suflet mare, implicat în viața acestor comunități, care încearcă mereu să găsească soluţii pentru intrajutorarea familiilor nevoiaşe, ce nu îşi pot ţine copiii la şcoală.
Cei care au beneficiat de aceste daruri au emanat bucurie, jovialitate şi entuziasm, declarându-se extrem de mulţumiţi şi recunoscători pentru toate obiectele primite. Iar cea mai mare satisfacţie a noastră a constat tocmai în aceste reacţii – neaşteptate, pline de emoţie şi extaz, pe care atât cei mici, cât şi cei mai mari nu s-au ascuns să le arate. Practic, acţiunea în sine s-a dovedit a fi un real succes, reuşind să bucure 280 de suflete cu dorinţe mari, dar posibilități minime de a şi le îndeplini.
Au existat dintotdeauna şcolari care deşi şi-au dorit să înveţe şi să exceleze în tot ceea ce fac, nu au avut această posibilitate şi, ulterior, au renunţat în a mai participa la orele de clasă. Este foarte trist, mai ales că toţi avem drepturi egale şi toţi ar trebui să profităm din plin de şansele pe care statul ni le oferă – una dintre ele fiind aceea de a studia şi a ajunge oameni inteligenţi şi iscusiţi.
Un ghiozdănel şi câteva rechizite poate că nu e suficient, dar este un bun început pentru cei care chiar îşi doresc să meargă la şcoală, să înveţe, să fie ca ceilalţi copii, să se integreze în comunitate şi să se dezvolte armonios. Şi poate că demonstrându-le părinţilor că au rezultate frumoase şi fac treabă bună, vor fi lăsaţi şi în următorii ani să meargă la şcoală şi să devină oamenii de care este nevoie în ţara noastră.